RSS

Monthly Archives: septembrie 2011

Nu judeca…

Nu suntem indeajuns de buni ca sa judecam. Poate cel infometat sa il acuze pe cersetor? Poate cel bolnav sa il batjocoreasca pe cel suferind? Poate orbul sa il judece pe surd? Poate pacatosul sa il condamne pe pacatos? Nu. Numai Unul poate sa judece, si Acela nu este nici cel care scrie si nici cel care citeste asta.


Nu numai ca nu suntem vrednici, dar suntem necalificati. Nu stim indeajuns de multe despre acea persoana ca sa o judecam. Nu stim indeajuns de multe despre trecutul sau. Condamnam un barbat pentru ca s-a impiedicat azi dimineata, dar nu am vazut loviturile pe care le-a primit ieri. Judecam o femeie pentru ca schiopateaza, dar nu vedem piatra din pantoful ei. Batjocorim frica din ochii lor, dar nu avem idee de cate pietre s-au ferit sau din fata cator sageti s-au tras la o parte.

Sunt prea galagiosi? Poate le e frica sa fie respinsi din nou. Sunt prea timizi? Poate le e frica sa nu esueze din nou. Prea inceti? Poate au cazut data trecuta cand s-au grabit. Tu nu stii. Doar Acela care le-a urmarit pasii de ieri poate sa le fie judecator.

Nu numai ca suntem nestiutori cu privire la ziua de ieri, dar nu stim nimic nici de ziua de maine. Indraznim sa judecam o carte cat timp inca mai sunt capitole nescrise? Ar trebui sa punem un verdict asupra unei picturi cat timp pictorul inca tine pensula in mana? Cum poti sa destitui un suflet pana cand lucrarea lui Dumnezeu nu este completa? “Sunt incredintat ca Acela care a început in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6)

Ai grija! Petru care Il neaga pe Isus astazi la foc, s-ar putea sa Il proclame cu foc la Cinzecimea de maine. Samson care este orb si slabit astazi si-ar putea aduna ultimele puteri ca sa darame stalpii nedreptatii. Pastorul balbait din generatia de azi ar putea fi maretul Moise din generatia urmatoare. Nu il numi pe Noe prost, s-ar putea sa ii ceri sa te ia si pe tine in arca maine. “De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul” (1 Corinteni 4:5)

Un raufacator condamnat a fost trimis la moarte de tara sa. In momentele lui finale, a cerut mila. Daca ar fi cerut mila de la popor, ar fi fost refuzat. Daca ar fi cerut-o de la guvern, ar fi fost refuzat. Daca ar fi cerut-o de la victimele lui, ele si-ar fi inchis urechile. Dar nu inspre acestia s-a intors el ca sa ceara gratie. S-a intors in schimb inspre trupul insangerat al Aceluia care atarna pe cruce langa El si L-a implorat: “Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!”. Si Isus i-a raspuns zicand: “Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca 23:43)

(din In the Grip of Grace, de Max Lucado)

 
Leave a comment

Publicat de pe septembrie 30, 2011 în Diverse

 

Sari!

Cand eram mic… spuneam tuturor ca tatal meu este cel mai puternic de pe pe pamant. Mergeam in fata portii si strigam catre toti vecinii: “Bratul taticului meu este la fel de puternic ca un camion. Cel mai puternic barbat din lume.”

In acele zile a crescut un cires in curtea noastra. Acesta era locul in care ma ascundeam. La 3 metri deasupra pamantului o creanga robusta se bifurca, formand un leagan in care puteam sa ma intind cu fata in jos, sa citesc, sa ma gandesc, sa fiu singur. Nimeni nu ma deranja acolo. Nici chiar parintii mei nu stiau unde m-am dus sa ma ascund. Uneori tata iesea afara in curte si ma striga: “Wally? Wally?” dar nu ma vedea in mijlocul frunzelor.

Ma credeam dibaci.

Apoi a venit furtuna…

Intr-o zi, brusc, un vant a patruns in curtea noastra si a lovit ciresul cu atata forta incat mi-a smuls cartea din mana si aproape ca m-a aruncat de pe creanga. Mi-am inclestat mainile in jurul crengilor bifurcate si ma tineam bine. Capul meu atarna in jos intre ele.  Am incercat sa imi incolacesc piciorele in jurul crengii, dar intregul copac se clatina in vant..

“Tataaaaaaaaaaaaa!”

Crengile se miscau in sus si in jos, ca niste valuri uriase in ocean – si tata m-a vazut, si a iesit indata in vant si in furtuna, si m-am simtit usurat pentru ca am crezut ca el se va catara in copac dupa mine.

Dar asta nu era planul lui, nici pe departe.

A venit rapid chiar sub mine si-a ridicat bratele si a strigat: “Sari!”

“Ce?”

“Sari. O sa te prind eu.”

Sa sar !? Aveam ca tata pe un barbat nebun. Statea la o distanta asa mare de mine, ridicand in sus doua maini slabe si spunandu-mi sa sar. Daca as sari, el ar rata. As lovi pamantul si as muri..

Dar cand vantul si ploaia au plesnit din nou ciresul, l-au aplecat in spate si creanga pe care stateam a lovit trunchiul. Mi-a alunecat un picior. Si ochii mi s-au deschis larg. Apoi lemnul a scrancit, s-a rupt si a cazut si la fel si eu intr-o groaza teribila.

Nu, nu am sarit. Mi-am dat drumul. Am renuntat.

Am cazut.

Intr-un moment rapid dar vesnic, am deznadajduit si m-am resemenat. “Deci asa te simti atunci cand mori” m-am gandit.

Dar tatal meu m-a prins…

Acum, intr-un asemenea furtuna, copacul care reprezinta lumea noastra stabila este clatinat, si instinctul ne face sa ne tinem si mai strans de ea: cu propriile noastre puteri, ne apucam strans de obiceiurile noastre care ne-au ajutat in trecut, le repetam, credem in ele. Preferam sa credeam ceea ce este, decat ceea ce ar putea fi: puterea noastra, ratiunea noastra, simtamintele si suferinta noastra… Petrecem mult timp strigand Nu!

Dar intotdeauna, Dumnezeu este prezent. Dumnezeu a fost intotdeauna prezent. Si Dumnezeu este cel care spune: “Sari.”

(din Mourning into Dancing, de Walt Wangerin,Jr.)

 
6 Comments

Publicat de pe septembrie 7, 2011 în Diverse

 
 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.