Binecuvantata pierdere

Binecuvantata este ziua cand ne sunt smulse lucrurile in care ne puneam increderea. Noi o numim tragedie; Dumnezeu o numeste zi binecuvantata.

Binecuvantata pierdere care ma arunca in bratele lui Isus ca sa-mi fie alinata insingurarea. Binecuvantat faliment care ma face sa ma bizui pe resursele eterne si nu pe bogatii care au aripi si isi iau zborul. Binecuvantata suferinta care ma azvarle asupra puterii si tamaduirii nemaipomenite care vin de la Isus, Doctorul cel mare. Binecuvantata neizbanda a lucrarilor mele care imi arata, in fine, ca inutile sunt eforturile si vremelnice faptele mele cele mai bune. Binecuvantata prabusire totala a increderii de sine, caci acum Il am pe Cel Atoateimplinitor care a venit sa fie viata mea, intelepciunea mea, sfintirea mea, rascumpararea mea, si, mai presus de orice, neprihanirea mea.

(Miller, din cartea Insemnul regal, Smerenia, de Edwin & Lillian Harvey)

 

Pietre vechi

Rasfoind prin jurnalele mele, am gasit cateva pagini pe care as vrea sa le rescriu.. dar nu folosind un pix si o hartie, si nici folosind o tastatura.. Nu, as vrea sa le rescriu cu viata mea.. as vrea ca din nou sa arda in mine asemenea dorinte si din nou mintea mea sa fie plina de asemenea ganduri. As vrea sa fiu cerneala cu care El scrie istorie. Pentru ca, cine ar observa palidele litere si franturi de cuvinte, daca nu ar fi Dumnezeu Cel care imi da culoare, Cel care  leaga cuvintele vietii mele, si  Cel care le da sens?

Sunt numai cateva din pietrele pe care le-am strans.. si pe care vreau sa le folosesc pentru a construi inaintea Lui un altar de multumire.

… iau fiecare rasuflare ca si cum ar fi prima… doresc sa o simt in mine, sa ii simt prospetimea ce-mi da noi forte pentru Tine, Doamne.. sa ma bucur de ea si sa realizez ca este un dar de la  Tine pentru copilul Tau iubit… pentru mine..
… iau fiecare rasuflare ca si cum ar fi ultima… doresc sa o simt in mine, sa-mi aminteasca de prima rasuflare.. sa-mi dea din nou aceeasi pasiune pentru Tine, sa ma determine sa privesc mai sus de aceste lucruri.. sa ma faca sa realizez ca acolo sus, cu Tine, voi respira un aer celest, si nu va mai exista o ultima rasuflare.. caci voi trai vesnic!

(decembrie 2005)

Vreau sa zbor.. dar nu imi dau seama ca primul meu pas cu Domnul a fost, de fapt, un zbor. Vreau sa stau in palma Sa, dar nu realizez ca am fost tot timpul acolo, avand parte de ocrotitrea Lui. Vreau sa Ii spun ca Il iubesc.. pentru aceste lucruri, si pentru ceea ce este El in viata mea: Domn, Mantuitor, Prieten, Sfatuitor.. Si vreau sa duc o viata placuta inaintea Lui, o viata care sa fie o mireasma dulce.. pentru El.
Daca as afla ca mai am de trait doar o luna, viata mea ar fi altfel, pentru ca as privi dicolo de lucrurile marunte si pamantesti, la ceea ce are cu adevarat valoare, la lucrurile spirituale. De ce nu pot sa imi traiesc viata pe acest pamant astfel incat sa fiu oricand gata de venirea Sa? Nu.. nu mai am de trait doar o luna.. poate mai am de trait doar o zi.. doar o ora.. Vreau ca aceasta perioada, oricat de scurta sau de lunga ar fi ea, sa fie traita pentru Domnul, caci clipa urmatoare nu e a mea.. si as putea regreta intreaga vesnicie monotonia cu care mi-am trait viata.

(28 ianuarie 2006)

Dumnezeu trimite asupra noastra atatea binecuvantari, pentru care nu trebuie sa platim… In mijlocul secetei, trimite o ploaie binecuvantata, atat de mult asteptata, fara ca sa ne ceara ceva. Cat de mare este dragostea si indurarea Lui!
Dar ce este cel mai minunat, este faptul ca El Insusi poate fi pentru noi acea ploaie. In mijlocul secetei acestei lumi, a lipsei de dragoste, de valori, o lume lipsita de Dumnezeu, El revarsa asupra noastra pace, El se daruieste pentru noi, ne umple cu dragostea Sa si ne arata adevarata fericire.
Cum sa nu te bucuri, cum sa nu ramai uimit, fara cuvinte, in mijlocul unei asemenea ploi de binecuvantari, care cad asupra ta strop cu strop, neincetat?

(2 aprilie 2006)


E atat de placut sa ma stiu in mana Ta.. simt atata siguranta si pace, incat nu mai vreau sa plec din ea… si mai presus de toate, simt dragostea Ta, Tata!
Iti multumesc pentru mana Ta, care a acceptat cu atata rabdare sa o accept… si Iti multumesc ca pot sta in ea o vesnicie intreaga, pentru ca nu este nimeni care sa ma smulga de acolo.. Ma iubesti.. si Te iubesc!
Copilul Tau, Beta..

P.S. Am promis sa Te slujesc MEREU…

(16 mai 2006, la doua zile dupa botezul meu)

O zi dedicata Tie.. o astfel de zi face mai mult decat zece la un loc.. Sa pot sa Te vad in orice lucru, cat de marunt ar fi, sa pot vedea fiecare situatie ca venind de la Tine, sa Te las pe Tine sa vorbesti prin gura mea, sa te las pe Tine sa lucrezi prin mainile mele, sa pot sa vad prin ochii Tai, sa atingi oameni prin atingerea mea.. O astfel de zi imi doresc, Doamne!
Astazi, am in fata o zi.. o pot trai ca pe o zi banala, sau Ti-o pot darui Tie. Este alegerea mea, o alegere pe care Tu mi-ai pus-o inainte.
Aleg sa iti fiu pe plac! Transforma aceasta zi intr-una speciala! Si nu doar aceasta zi, ci toate zilele vietii mele sa fie ale Tale.. toate clipele vietii mele..

________________________

Astazi, cineva m-a intrebat care este secretul fericirii.. Secretul fericirii? Dar ce este fericirea?
Fericirea…
… e sa poti vedea in fiecare floare un inceput de primavara
… e sa stii ca , de fapt, fiecare adiere de vant e o mangaiere cereasca
… e sa simti parfumul verdetii si sa te afunzi in iarba deasa si moale.. stiind ca a fost creata pentru tine
… e sa privesti fiecare stea ca pe un dar de la Dumnezeu, special pentru tine, copilul Sau
… e sa Il vezi pe El in fiecare zambet
… e sa privesti minunatiile Lui si sa explodezi de entuziasm la gandul ca ai un Tata atat de minunat..
Fericirea? E Dumnezeu!
Secretul fericirii? Viata traita cu El.. si pentru El.. clipa de clipa!

(august 2006)

 

Binecuvantare sau blestem?

Era odata un om care locuia intr-un sat mic. Desi era sarac, era invidiat de toti, pentru ca avea un cal alb foarte frumos. Chiar si regele ravnea la comoara lui. Un asemenea cal nu mai fusese vazut – asa ii era splendoarea, maiestatea, puterea.

Oamenii i-au oferit preturi fabuloase pentru bidiviu, dar batranul a refuzat. “Calul acesta nu este un cal pentru mine”, le spunea el. “Este o persoana. Cum ai putea sa vinzi o persoana? El este un prieten, nu o posesiune. Cum ai putea sa vinzi un prieten?”. Omul era sarac, iar tentatia era mare. Dar totusi, nu a vandut calul.

Intr-o dimineata a observat ca frumosul cal nu mai era in grajd. Tot satul a venit sa il vada. “Batran nerod”, l-au batjocorit ei, “noi ti-am spus ca cineva iti va fura calul. Te-am avertizat ca vei fi jefuit. Esti atat de sarac. Cum de te-ai putut gandi ca vei putea proteja un animal asa de pretios? Era mai bine sa il fi vandut. Ai fi putut obtine orice pret ti-ai fi dorit. Nici o suma nu ar fi fost prea mare. Acum, calul a disparut, si tu ai fost blestemat cu ghinion.”

Batranul a raspuns: “Nu vorbiti asa repede. Spuneti doar ca nu mai este calul in grajd. Asta este tot ce stim; restul sunt doar pareri. Daca am fost blestemat sau nu, cum puteti sti? Cum puteti sa judecati?”

Oamenii au ripostat: “Nu ne fa sa parem prosti! E adevarat ca nu suntem filozofi, dar nu e nevoie de multa filozofie. Chiar faptul ca ti-a disparut calul reprezinta un blestem.”

Batranul a vorbit din nou. “Tot ce stiu eu, este ca grajdul e gol, si calul a disparut. In rest, nu stiu nimic. Nu pot spune daca este un blestem sau o binecuvantare. Tot ce pot vedea este un fragment. Cine poate spune ce va urma?”.

Satenii au inceput sa rada. Ei credeau ca batranul este nebun. Intotdeauna crezusera asta; daca nu ar fi fost, ar fi vandut calul si ar fi trait din banii aceia. Dar, in schimb, el era un taietor de lemne sarac, un om batran care inca taia lemne, le tara afara din padure si le vindea. Traia de pe o zi pe alta in chin si saracie. Acum s-a dovedit ca, intr-adevar, era un nerod.

Dupa cincisprezece zile, calul s-a intors. Nu fusese furat; fugise in padure. Nu numai ca s-a intors, dar a adus alti doisprezece cai salbatici impreuna cu el. Din nou, satenii s-au adunat in jurul taietorului de lemne spunand: “Batrane, aveai dreptate, iar noi greseam.Ceea ce noi credeam ca este un blestem, de fapt era o binecuvantare. Te rugam sa ne ierti.”

Batranul a raspuns: “Din nou, mergeti prea departe. Spuneti doar ca mi s-a intors calul. Afirmati doar ca inca doisprezece cai au venit impreuna cu el, dar nu va pripiti sa judecati. De unde sa stiti daca este o binecuvantare sau nu? Voi vedeti doar un fragment. Din moment ce nu stiti toata povestea, cum puteti judeca? Cititi doar o pagina dintr-o carte. Puteti sti intreaga carte? Cititi doar un cuvant dintr-o fraza. Puteti intelege intreaga fraza?

Viata este atat de vasta, si totusi, voi judecati toata viata dupa o singura pagina, sau dupa un singur cuvant. Tot ce aveti este un fragment! Nu spuneti ca asta este o binecuvantare. Nimeni nu stie. Sunt multumit cu ce stiu. Si nu ma deranjeaza ceea ce nu stiu.”

“Poate ca batranul are dreptate,” si-au spus unul altuia. Asa ca nu au spus prea multe. Dar in adancul lor, stiau ca el gresea. Stiau ca era o binecuvantare. Doisprezece cai salbatici s-au intors cu un singur cal. Cu putina munca, animalele puteau fi imblanzite, antrenate si vandute pe bani multi.

Batranul avea un fiu, un singur fiu. Tanarul a inceput sa dreseze caii salbatici. Dupa cateva zile, el a cazut de pe un cal si si-a rupt ambele picioare. Din nou, satenii s-au strans in jurul batranului si si-au dat cu parerea.

“Ai avut dreptate,” au spus ei. “Ai demonstrat ca ai avut dreptate. Cei doisprezece cai nu erau o binecuvantare. Erau un blestem. Singurul tau fiu si-a rupt picioarele, si acum la batranete nu ai pe nimeni sa te ajute. Acum esti mai sarac ca niciodata.”

Batranul a vorbit din nou. “Voi, oamenilor, sunteti obsedati in a judeca. Nu mergeti asa departe. Spuneti doar ca fiul meu si-a rupt picioarele. Cine stie daca este o binecuvatare sau un blestem? Nimeni nu stie. Avem doar un fragment. Viata vine in fragmente.”

Si s-a intamplat ca dupa cateva zile tara a intrat in razboi impotriva unei tari vecine. Toti barbatii tineri din sat au fost recrutati in armata. Doar fiul batranului a fost scutit, pentru ca era ranit. Inca o data, oamenii s-au strans in jurul batranului, plangand si tipand, pentru ca fiii lor fusesera luati. Erau putine sanse ca ei sa se intoarca. Dusmanul era puternic, si razboiul se anunta sa fie o lupta in zadar. Urmau sa nu isi mai vada fiii niciodata.

“Aveai dreptate, batrane.”, au plans ei. “Dumnezeu stie ca aveai dreptate. Asta o dovedeste. Accidentul fiului tau a fost o binecuvantare. Or fi rupte picioarele lui, dar macar el a ramas cu tine. Fiii nostri au plecat pentru totdeauna.”

Batranul a vorbit din nou. “Este imposibil de vorbit cu voi. Intotdeauna trageti concluzii. Nimeni nu stie. Spuneti doar asta: fiii vostri au trebuit sa plece la razboi, pe cand fiul meu nu. Nimeni nu stie daca este o binecuvantare sau un blestem. Nimeni nu este suficient de intelept sa stie. Doar Dumnezeu stie.”

Nu stiu de unde a invatat taietorul de lemne sa aiba atata rabdare. Poate de la un alt taietor de lemne din Galileea. Pentru ca Tamplarul este acela care a zis-o cel mai bine:

Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei 6:34)

El ar trebui sa stie. El este Autorul povestii noastre. Si El a scris deja ultimul capitol.

(din Calmul din mijlocul furtunii, de Max Lucado)