RSS

Hristos a înviat!


PROFEȚIA

Isaia 53:3-7,9-10; Isaia 25:8; Matei 13:38-40; Marcu 9:31; Marcu 10:32-34

Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. [Domnul] nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.

Atunci, unii din cărturari şi din farisei au luat cuvântul şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”. Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona. Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”

Căci [Isus] învăţa pe ucenicii Săi şi zicea: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî şi a treia zi după ce-L vor omorî, va învia. 

Ei erau pe drum şi se suiau la Ierusalim, şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. „Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile neamurilor, care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar, după trei zile, va învia.”

ÎNGROPAREA

Ioan 19:38-41; Matei 27:59-66

După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să-i dea voie să ia trupul lui Isus de pe cruce. Pilat i-a dat voie. El a venit deci şi a luat trupul lui Isus. Nicodim, care la început se dusese la Isus noaptea, a venit şi el şi a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe. Au luat deci trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, după cum au obicei iudeii să îngroape. În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.  Iosif a luat trupul, l-a înfăşurat într-o pânză curată de in şi l-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.

Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo şi şedeau în faţa mormântului. A doua zi care vine după Ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi fariseii s-au dus împreună la Pilat şi i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: ‘După trei zile voi învia.’ Dă poruncă dar ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: ‘A înviat din morţi!’ Atunci, înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.” Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.” Ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă.

ÎNVIEREA

Marcu 16:1-3; Matei 28:2-7; Luca 24:8; Matei 28:8; Luca 24:10; Matei 28:11-15; Ioan 20:2-10

După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?” Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi, căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”  Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele.

Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate. Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: „Spuneţi aşa: ‘Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.’ Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.

[Maria Magdalena] a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.” Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc, singur. Atunci, celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi. Apoi, ucenicii s-au întors acasă.

ARĂTAREA

Marcu 16:9; Ioan 20:11-18; Marcu 16:11; Luca 24:13-35; Ioan 20:19; Luca 24:37-49; Ioan 20:22-23; Marcu 16:16-18; Ioan 20:24-29

(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.) 

Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt. Şi a văzut doi îngeri în alb şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.” După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu ştia că este Isus. „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.” Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică „Învăţătorule!”. „Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri. Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o. 

În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim, şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici, în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”.„Ce?” le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă şi mai-marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu. Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei. Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o. Atunci li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.

În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”. Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”(Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.) Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, El le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor. Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”. Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”

TRIMITEREA

Matei 28:16-17; Fapte 1:6-8; Matei 28:18-20

Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

ÎNĂLȚAREA

Luca 24:50-51; Fapte 1:9; Marcu 16:19; Fapte 1:10-11; Luca 24:52; Marcu 16:20

El i-a dus până spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer.  Pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor, și a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”  Ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau.

SCOPUL

Ioan 20:30; Ioan 21:25; Ioan 20:31

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 30, 2016 în Diverse

 

ADEVARUL din mijlocul circumstantelor


Cand Duhul Sfant iti vorbeste, El iti descopera Adevarul. El iti comunica ceva despre o Persoana – despre Isus. Adevarul este o persoana:

„Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Ioan 14:6

Citeste Marcu 4:35-41.

Ucenicii erau in barca in timpul unei furtuni, in timp ce Isus dormea in spate. Daca te-ai fi dus la acei ucenici in mijocul acelei furtuni si i-ai fi intrebat: „Care este adevarul in aceasta imprejurare?” ce ti-ar fi raspuns ei? „Pierim!” Era aceasta adevarul? Nu, Adevarul dormea in spatele barcii. Adevarul este o Persoana. Intr-un moment, Adevarul Insusi a stat in picioare si a calmat furtuna. Atunci au aflat ei adevarul circumstantei in care se aflau. Adevarul este o Persoana care este intotdeauna prezenta in viata ta. Isus este Adevarul.

Citeste Luca 7:11-17.

Daca ai fi intrebat pe vaduva din Nain la inmormantarea singurului ei fiu „Care este adevarul in aceasta situatie?” ea ar fi putut raspunde: „Sotul meu a murit acum cativa ani. Am avut un fiu, si ma gandeam ca vom petrece zile frumoase impreuna. El ar fi avut grija de mine si am fi trait in partasie unul cu altul. Acum fiul meu este mort, si trebuie sa traiesc tot restul vietii mele fara ca cuiva sa ii pese de mine.” Era acesta adevarul?

Nu, Adevarul statea in fata ei! Cand Adevarul Si-a intins bratele, l-a atins pe fiul ei si l-a inviat, totul s-a schimbat. Niciodata nu stii adevarul niciunei situatii pana cand nu primesti vesti de la Isus. Nu determina adevarul unei situatii doar uitandu-te la circumstante. Nu iti evalua situatia pana cand nu vezi unde este Isus. El este Adevarul.

Citeste Ioan 6:1-15.

Daca ai fi intrebat ucenicii care este adevarul in situatia lor, ei ar fi putut spune: „Nu putem sa ii hranim. Doamne, adevarul este ca situatia asta e imposibila.” Ar fi acesta un raspuns corect? Nu, noi stim si cealalta jumatate a povestii.

Nu ar fi cu mult mai bine daca ne-am increde in El cu privire la cealalta jumatate a povestii din viata noastra? Adevarul Insusi a hranit 5000 de oameni, plus familiile lor, si s-au strans 12 cosuri de firimituri.

Cand te confrunti cu situatii confuze, nu Il invinui pe Dumnezeu. Nu renunta sa Il urmezi. Du-te la El. Roaga-L sa iti descopere adevarul in circumstanta in care te afli, Roaga-L sa iti arate perspectiva Lui. Apoi asteapta-L pe Domnul. Orienteaza-ti viata spre El in mod radical.

(din Experiencing God, de Henry Blackaby)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 9, 2014 în Diverse

 

In mana Lui


Cand cineva stie ca vremurile lui sunt in mana lui Dumnezeu, el nu ar schimba locul nici cu un rege! Nu, nici macar cu un inger!

(C.H Spurgeon)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 26, 2014 în Diverse

 

Acasa


„Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.” (Deuteronomul 33:27)

Vista_Home-650x406

„Loc de adapost” poate fi tradus prin „refugiu” sau „loc trainic” si ne aduce gandul ca Dumnezeu este locuinta noastra, casa noastra. Exista o plinatate si o dulceata in aceasta metafora, deoarece casa noastra ne este draga inimilor noastre, chiar daca ar fi cea mai umila cabana sau cel mai mic apartament; si chiar mai drag ne este Dumnezeul nostru binecuvantat, in care traim si ne miscam si ne avem fiinta. Acasa ne simtim in siguranta: ne inchidem fata de lumea de afara si locuim in securitate linistita. Deci cand suntem cu Dumnezeu nu ne temem de nici un rau. El este adapostul si refugiul nostru trainic. Acasa ne odihnim; acolo ne gasim odihna dupa toata osteneala si munca anevoioasa din timpul zilei. Si tot asa inimile noastre isi gasesc odihna in Dumnezeu atunci cand, impovarati de conflictele vietii, ne intoarcem inpre El, si sufletul nostru locuieste in siguranta. Acasa ne si relaxam: nu ne este frica ca vom fi intelesi gresit, sau ca cuvintele noastre vor fi interpretate gresit. Deci, cand suntem cu Dumnezeu, putem comunica liberi cu El, demascandu-ne toate dorintele ascunse; pentru ca daca Dumnezeu le da har celor smeriti, atunci ei isi pot impartasi secretele cu El, increzatori in dragostea Lui. Acasa, de asemenea, este locul celei mai adevarate si pure fericiri ale noastre: si in Dumnezeu isi gasesc inimile noastre cea mai adanca desfatare. Avem in El o bucurie care depaseste orice alta bucurie. Pentru acasa muncim si lucram. Gandul la casa ne da putere sa ne purtam greutatile noastre zilnice, si ne grabeste mainile sa indeplinim sarcinile; si in acest sens, putem sa spunem ca Dumnezeu este casa noastra. Dragostea pentru El ne intareste. Ne gandim la El in persoana Fiului Sau drag, si o privire scurta la fata suferinda a Mantuitorului ne constrange sa lucram pentru cauza Lui. Simtim ca trebuie sa lucram, pentru ca inca mai sunt atatia care trebuie salvati, si dorim sa inveselim inima Tatalui nostru aducand acasa pe copiii Sai risipitori; vom intregi cu bucurie sfanta familia sfanta in mijlocul careia locuim. Fericiti vor fi atunci aceia care Il au pe Dumnezeul lui Iacob ca si refugiu al lor!

(din Morning and Evening, de Charles H. Spurgeon)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 29, 2014 în Diverse

 

Dumnezeu este pentru noi


Pavel intreaba in Romani 8:31, „Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra?”

Dumnezeu este pentru noi. Dumnezeu este pentru noi. Dumnezeu este pentru noi. Dumnezeu este pentru noi. Parintii tai poate ca te-au uitat, profesorii te-au neglijat, rudelor tale poate le este rusine cu tine. Dar la celalalt capat al rugaciunilor tale este Creatorul oceanelor. Dumnezeu!

Dumnezeu este pentru tine. Nu „ar putea fi”, nu „fusese” sau „a fost”, ci Dumnezeu este! El este pentru tine. Astazi. La aceasta ora. In acest minut. Chiar acum, cand citesti asta, El este cu tine. Dumnezeu este pentru tine!

(Max Lucado)

 
4 comentarii

Scris de pe Noiembrie 22, 2013 în Diverse

 

Mirare


Inca ma mai mir, mirare,

Cum de poate fi un crin, vinovat de miresmare?

Ma intreb a cata oara

Cum de-asa frumos de cantec, vinovata-i o vioara?

Tot mai mi-e uimirea plina

Cum de poate fi o stea, vinovata de lumina?

Urc un munte de regrete,

Cum de poate fi izvorul, vinovat ca stinge sete?

Insa taina cea mai mare

Si-ntrebarea cea mai grea,

Cum de-a fost pe cruce Domnul, vinovat de vina mea?

(Benone Burtescu)

 
Un comentariu

Scris de pe Noiembrie 9, 2013 în Poezii

 

Scrisori


Aceasta este mangaierea mea in necazul meu: ca fagaduinta Ta imi da iarasi viata.(Psalmul 119:50)

Dumnezeu este credincios si credinciosia Lui tine in veci, de aceea  fagaduinta Lui este plina de putere, si poate da viata celui ce isi pune increderea in bunatatea Lui. Aceasta credinciosie este scutul si pavaza (Psalmul 91:4) care ne apara de frica, indoiala si gandul ca am ramas singuri in fata necazului.

Imagineaza-ti ca ai un prieten, pe care stii ca te poti baza, pentru ca nu te minte, ci ceea ce iti promite va face, ba chiar ti-a demonstrat asta in nenumarate randuri. Acestui prieten, oare, nu-i dai toata atentia si afectiunea pe care inima ta o are? Ai spune ca asa prieten intre oameni nu poti gasi, dar eu iti spun ca am gasit pe Cineva care tine la mine si la tine mai mult decat un frate. Si acesta este Domnul ISUS, care este om si Dumnezeu in acelasi timp si care si-a aratat iubirea facand un juramant celui ce-l primeste, ca nu-l va parasi niciodata.

Ah, oricat as vorbi despre acest prieten, tot mi s-ar parea prea putin. Si sunt sigur ca asa s-a intamplat si cu cel care a scris psalmul 119. El s-a indragostit pur si simplu de Cel ce ii scria atat de frumos. De ce credeti ca era el prieten cu cei ce se temeau de Domnul? (v.63) Pentru ca Il vedea pe El in ei si se bucura de asta atat de mult! Dar nu numai el se bucura, ci si ceilalti se bucurau de el (v.74).

Dar asta nu este totul, El ne iubeste asa de mult ca ne-a logodit cu El (Osea 2:20), prin credinciosia de care am vorbit la inceput. Si acum, daca am inteles asta, sa ne gandim putin, chiar putin mai mult, la acest timp de logodna pe care il avem cu cel atat de drag sufletului nostru, care este inaltat deocamdata sus la cer, dar care ne trimite scrisori in fiecare dimineata. (Plangeri 3:22)

Daca stim ca in fiecare zi o SCRISOARE, de la Cel ce ne iubeste asa de mult si care vrea sa ne mai spuna ceva, ne asteapta in aceasta cutie postala, care este Biblia, de ce o deschidem atat de greu? Cate scrisori nu am pierdut pentru ca nu am stiut sa ne facem timp pentru EL? Sa raspundem si noi la intrebarea pe care Elifaz din Teman o pune lui Iov : Putin lucru sunt mangaierile lui Dumnezeu pentru tine si cuvintele care-ti vorbesc atat de bland?… (Iov 15:11).

Vedem ca pentru autorul psalmului 119 nu era putin lucru, de fapt vedem ca era totul, la asta se gandea toata ziua (v.97). Acest om era plin de o bucurie si o pace (v.165) pe care ne face sa o dorim si noi. Totusi el incheie atat de ciudat acest psalm: Ratacesc ca o oaie pierduta: cauta pe robul Tau caci nu uit poruncile Tale.(v.176) Oare nu asta este starea celui ce tanjeste dupa Domnul ISUS, nu se simte el strain si calator pe pamantul acesta? Cuvintele Sale sunt atat de minunate si da, fagaduinta Lui ne da viata, dar tanjim dupa EL caci vrem sa-L vedem pe EL si sa fim cu EL.

Domnul ISUS ne spune ca ne trimite ca pe niste oi in mijlocul lupilor (Matei 10:16). Cum sa nu te simti strain in mijlocul lupilor, cand tu esti o oaie? Daca nu te simti strain in lumea aceasta in care pentru putina vreme domneste pacatul, ar trebui sa te intrebi daca nu cumva esti un lup care pretinde ca e oaie. Dar daca esti din turma Lui, sa stii ca El spune ca este langa toti cei ce-L cheama, langa cei ce-L cheama cu toata inima (Psalmul 145:18).

Si daca ne amintim din nou cat de credincios este El, sa facem ceea ce psalmistul face in ultimul verset al psalmului sau: Il roaga pe Bunul Pastor sa-l caute caci nu uita scrisorile Lui.

(gandurile unui prieten, care verifica cutia postala cu inima deschisa si plina de bucurie)

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 30, 2013 în Diverse