Dedicat intelepciunii Lui

Punctul decisiv al vietii tale este chiar aici: trebuie sa existe fie intelepciunea lui Dumnezeu, fie intelepciunea ta. Este fie calea lui Dumnezeu, fie calea ta. Toate lucrurile pentru care am trait, la care am nadajduit si la care am visat in adancul inimii noastre – viata, siguranta, fericire, cer, nemurire, prezenta lui Dumnezeu – depind de decizia aceasta: vom accepta intelepciunea absoluta a Triunului Dumnezeu, asa cum este revelata in Scripturi si in lucrarea Sa providentiala in omenire, sau vom merge pe propria noastra cale? Ce intelepciune biruieste – intelepciunea lui Dumnezeu sau intelepciunea omului?

In toate modurile providentiale in care Dumnezeu lucreaza cu mine, trebuie sa iau pozitie si sa decid ca doar calea lui Dumnezeu este buna. Atunci cand lucrurile par sa mearga rau cu mine, in loc sa cred ca ele merg rau, cred ca merg bine. Iau prin credinta Romani 8:28: “Stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.”

Trebuie sa decid daca voi merge pe calea mea sau daca ma voi increde orbeste in intelepciunea lui Dumnezeu. Daca ma voi increde orbeste in intelepciunea Lui, El ma va conduce intr-un loc bogat si ma va face bogat in comori ceresti care nu pot pieri niciodata. Dar daca un om vrea sa mearga pe calea sa, Domnul il va lasa sa o faca. Ca si crestini, trebuie sa ne hotaram daca vom insista cu planurile si ambitiile noastre, sau daca vom urma calea lui Dumnezeu. Daca insistam asupra planurilor si ambitiilor noastre, punem in pericol tot ceea ce avem, pentru ca ne lipseste intelepciunea de a cunoaste cum sa o facem. Nu indrazni sa iti conduci viata!

Dumnezeul intelept gandeste intotdeauna spre binele nostru cel mai mare, pentru cat mai mult timp. El intotdeauna face ceea ce face cu o precizie perfecta, vazand sfarsitul de la inceput, nefacand niciodata vreo greseala si necerandu-ti niciodata ceea ce nu poti face sau nu ai. El nu are niciodata cerinte nedrepte, ci stie ca esti carne si te trateaza cu o inima plina de compasiune. Pentru orice iti porunceste, El iti da putere sa asculti – intotdeauna. Poti avea incredere intr-un astfel de Dumnezeu.

Tatal meu, incepe sa conduci viata mea din acest moment. Condu-o Tu; eu nu ma voi amesteca. Nu ma voi plange daca este greu, nu ma voi descuraja daca pare ca esueaza si nu ma voi umfla in pene daca se pare ca am succes. A Ta sa fie slava, a Ta sa fie cinstea. Eu sunt dedicat intelepciunii Tale eterne, Doamne. Nu Te voi dezonora indoindu-ma.

(din Atributele lui Dumnezeu, de A. W. Tozer)

 

El este acelasi

Nu stiu voi cum sunteti, dar faptul ca El nu se schimba este un lucru care mie imi da putere sa merg inainte. El are mereu aceeasi iubire, aceeasi iertare, acelasi mod minunat de a lucra. El nu se schimba. Oamenii se schimba si pleaca, dar El ramane. Ramane acelasi!

“Daca te intorci la El pentru a avea o vedere mai buna, vei descoperi ca El este acelasi Isus care le-a dat vedere orbilor – acelasi Isus. El te va hrani cum a hranit multimile, te va linisti asa cum a linistit marea. El te va binecuvanta asa cum i-a binecuvantat si pe copii. El te va ierta la fel cum a iertat-o pe femeia care a cazut la picioarele Sale rusinata. El iti va da viata vesnica asa cum a dat viata vesnica ucenicilor. El te va spala asa cum, demult, le-a spalat lor picioarele. El este acelasi! Dumnezeul pe care Il predicam este acelasi Dumnezeu, neschimbat si neschimbator, pentru totdeauna.

Vi-L recomand pe Isus Hristos, Cel care nu se schimba. Va recomand raspunsurile lui Dumnezeu la intrebarile voastre, solutiile lui Dumnezeu la problemele voastre, viata lui Dumnezeu pentru sufletul vostru pe moarte, curatirea lui Dumnezeu pentru duhul vostru blestemat de pacat, odihna lui Dumezeu pentru mintea voastra nelinistita si invierea lui Dumnezeu pentru trupul vostru pe moarte. Ca Mijlocitor al vostru acolo sus, vi-L recomand pe El. Vei descoperi ca este tot ce a fost si mai inainte – exact acelasi Isus.”

(din ‘Atributele lui Dumnezeu’, de A. W. Tozer)

 

Usi inchise

Incerci usile una dupa alta si totusi nimeni nu raspunde la CV-ul tau. Nici o universitate nu iti accepta dosarul. Nici un doctor nu are o solutie pentru boala ta. Nici un cumparator nu se uita la casa ta.

Obstacole iti blocheaza calea. Drumul, baricadat. Usa, incuiata. Cunosti frustrarea data de o usa blocata?

Dumnezeu foloseste usi inchise ca sa isi promoveze cauza.

El a inchis pantecul tinerei Sara ca sa isi arate puterea pentru cea in varsta.El i-a inchis usile palatului printului Moise ca sa deschida catusile prin Moise eliberatorul.L-a izgonit pe Daniel din Ierusalim ca sa il foloseasca pe Daniel in Babilon.

Si Isus. Da, chiar si Isus a cunoscut provocarea unei usi blocate. Cand a cerut o cale care sa ocoleasca crucea, Dumnezeu a zis nu. I-a spus nu lui Isus in gradina Ghetsimani ca sa ne spuna noua da la portile cerului.

Nu ca planurile noastre ar fi rele, ci ca planurile lui Dumnezeu sunt mai bune.

“Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.”(Isaia 55:8-9)

Usa blocata din fata ta nu inseamna ca Dummnezeu nu te iubeste. Chiar contrariul. Dovedeste ca El te iubeste.

(din God’s Story, Your Story, de Max Lucado)

 

Nu judeca…

Nu suntem indeajuns de buni ca sa judecam. Poate cel infometat sa il acuze pe cersetor? Poate cel bolnav sa il batjocoreasca pe cel suferind? Poate orbul sa il judece pe surd? Poate pacatosul sa il condamne pe pacatos? Nu. Numai Unul poate sa judece, si Acela nu este nici cel care scrie si nici cel care citeste asta.

Nu numai ca nu suntem vrednici, dar suntem necalificati. Nu stim indeajuns de multe despre acea persoana ca sa o judecam. Nu stim indeajuns de multe despre trecutul sau. Condamnam un barbat pentru ca s-a impiedicat azi dimineata, dar nu am vazut loviturile pe care le-a primit ieri. Judecam o femeie pentru ca schiopateaza, dar nu vedem piatra din pantoful ei. Batjocorim frica din ochii lor, dar nu avem idee de cate pietre s-au ferit sau din fata cator sageti s-au tras la o parte.

Sunt prea galagiosi? Poate le e frica sa fie respinsi din nou. Sunt prea timizi? Poate le e frica sa nu esueze din nou. Prea inceti? Poate au cazut data trecuta cand s-au grabit. Tu nu stii. Doar Acela care le-a urmarit pasii de ieri poate sa le fie judecator.

Nu numai ca suntem nestiutori cu privire la ziua de ieri, dar nu stim nimic nici de ziua de maine. Indraznim sa judecam o carte cat timp inca mai sunt capitole nescrise? Ar trebui sa punem un verdict asupra unei picturi cat timp pictorul inca tine pensula in mana? Cum poti sa destitui un suflet pana cand lucrarea lui Dumnezeu nu este completa? “Sunt incredintat ca Acela care a început in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6)

Ai grija! Petru care Il neaga pe Isus astazi la foc, s-ar putea sa Il proclame cu foc la Cinzecimea de maine. Samson care este orb si slabit astazi si-ar putea aduna ultimele puteri ca sa darame stalpii nedreptatii. Pastorul balbait din generatia de azi ar putea fi maretul Moise din generatia urmatoare. Nu il numi pe Noe prost, s-ar putea sa ii ceri sa te ia si pe tine in arca maine. “De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul” (1 Corinteni 4:5)

Un raufacator condamnat a fost trimis la moarte de tara sa. In momentele lui finale, a cerut mila. Daca ar fi cerut mila de la popor, ar fi fost refuzat. Daca ar fi cerut-o de la guvern, ar fi fost refuzat. Daca ar fi cerut-o de la victimele lui, ele si-ar fi inchis urechile. Dar nu inspre acestia s-a intors el ca sa ceara gratie. S-a intors in schimb inspre trupul insangerat al Aceluia care atarna pe cruce langa El si L-a implorat: “Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!”. Si Isus i-a raspuns zicand: “Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai” (Luca 23:43)

(din In the Grip of Grace, de Max Lucado)

 

Sari!

Cand eram mic… spuneam tuturor ca tatal meu este cel mai puternic de pe pe pamant. Mergeam in fata portii si strigam catre toti vecinii: “Bratul taticului meu este la fel de puternic ca un camion. Cel mai puternic barbat din lume.”

In acele zile a crescut un cires in curtea noastra. Acesta era locul in care ma ascundeam. La 3 metri deasupra pamantului o creanga robusta se bifurca, formand un leagan in care puteam sa ma intind cu fata in jos, sa citesc, sa ma gandesc, sa fiu singur. Nimeni nu ma deranja acolo. Nici chiar parintii mei nu stiau unde m-am dus sa ma ascund. Uneori tata iesea afara in curte si ma striga: “Wally? Wally?” dar nu ma vedea in mijlocul frunzelor.

Ma credeam dibaci.

Apoi a venit furtuna…

Intr-o zi, brusc, un vant a patruns in curtea noastra si a lovit ciresul cu atata forta incat mi-a smuls cartea din mana si aproape ca m-a aruncat de pe creanga. Mi-am inclestat mainile in jurul crengilor bifurcate si ma tineam bine. Capul meu atarna in jos intre ele.  Am incercat sa imi incolacesc piciorele in jurul crengii, dar intregul copac se clatina in vant..

“Tataaaaaaaaaaaaa!”

Crengile se miscau in sus si in jos, ca niste valuri uriase in ocean – si tata m-a vazut, si a iesit indata in vant si in furtuna, si m-am simtit usurat pentru ca am crezut ca el se va catara in copac dupa mine.

Dar asta nu era planul lui, nici pe departe.

A venit rapid chiar sub mine si-a ridicat bratele si a strigat: “Sari!”

“Ce?”

“Sari. O sa te prind eu.”

Sa sar !? Aveam ca tata pe un barbat nebun. Statea la o distanta asa mare de mine, ridicand in sus doua maini slabe si spunandu-mi sa sar. Daca as sari, el ar rata. As lovi pamantul si as muri..

Dar cand vantul si ploaia au plesnit din nou ciresul, l-au aplecat in spate si creanga pe care stateam a lovit trunchiul. Mi-a alunecat un picior. Si ochii mi s-au deschis larg. Apoi lemnul a scrancit, s-a rupt si a cazut si la fel si eu intr-o groaza teribila.

Nu, nu am sarit. Mi-am dat drumul. Am renuntat.

Am cazut.

Intr-un moment rapid dar vesnic, am deznadajduit si m-am resemenat. “Deci asa te simti atunci cand mori” m-am gandit.

Dar tatal meu m-a prins…

Acum, intr-un asemenea furtuna, copacul care reprezinta lumea noastra stabila este clatinat, si instinctul ne face sa ne tinem si mai strans de ea: cu propriile noastre puteri, ne apucam strans de obiceiurile noastre care ne-au ajutat in trecut, le repetam, credem in ele. Preferam sa credeam ceea ce este, decat ceea ce ar putea fi: puterea noastra, ratiunea noastra, simtamintele si suferinta noastra… Petrecem mult timp strigand Nu!…

Dar intotdeauna, Dumnezeu este prezent. Dumnezeu a fost intotdeauna prezent. Si Dumnezeu este cel care spune: “Sari.”

(din Mourning into Dancing, de Walt Wangerin,Jr.)

 

Vremuri de smerire

Adu-ti aminte de tot drumul pe care te-a calauzit Domnul Dumnezeul tau in tot timpul acestor patruzeci de ani in pustie, ca sa te smereasca si sa te incerce, ca sa-ti cunoasca porinirile inimii si sa vada daca ai sa pazesti sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit (…)

Deuteronom 8:2,3

Exista o mare deosebire intre ceea ce socoteste Dumnezeu ca merita sa fie tinut minte si ceea ce ni se pare noua a fi mai important. Dintre experientele lui Israel, Duhul Sfant pune deoparte urmatorul lucru: “El te-a smerit.” Rareori intalnim un crestin care sa scrie despre o astfel de experienta din istoria vietii lui. Inimile noastre par mai degraba inclinate sa-si aminteasca momentele de incantare din trecut decat vremurile de smerire. Ne vine mult mai la indemana sa povestim cum am fost folositi, indrumati sau mangaiati de Dumnezeu, decat sa ne amintim cum am fost smertiti de El.

Se poate ca unii dintre noi sa creada ca smerirea prin care au trecut nu merita sa fie consemnata spre aducere aminte, iar altii sa considere dispretul, pierderile, dezamagirile de care au avut parte au fost atat de dureroase si injositoare, incat ar fi mai bine sa le uite. Inaintea lui Dumnezeu, insa, smeririle acestea au insemnatate. El a socotit ca merita sa fie retinut pentru vesnicie faptul ca, in timpul celor patruzeci de ani de pribegie prin pustiu, poporul Lui a invatat sa-si cunoasca porinirile inimii si sa fie smerit.

Umilirile, incercarile, pedepsele trimise de El ajung sa fie experientele noastre spirituale cele mai demne de pastrat in memorie si cele mai pretuite. In ochii lui Dumnezeu, cel mai bun an nu l-a avut acel sfant care n-a intalnit nici o piedica pe calea lui sau care a avut cel mai mare succes; nici cel care si-a scos laudele din gura oamenilor, ci acela care a cunoscut cele mai adanci umiliri in prezenta Celui Preainalt si care s-a plecat cel mai adanc la picioarele Lui.

Umilirile trimise de El sunt in aceeasi masura divine ca si inaltarile Lui. Mana Lui asupra noastra, zdrobindu-ne si golindu-ne, este aceea care ne face potriviti pentru a fi folositi de El. Sa nu ne rusinam deci de experientele umilitoare, ci mai degraba sa ne bucuram de ele…

Invata-ma sa pretuiesc si sa primesc cu bratele deschise tot ceea ce trimti Tu asupra mea, ca sa ma smereasca si sa ma invete dependenta de Tine!

(Helena Garratt)

 

Binecuvantata pierdere

Binecuvantata este ziua cand ne sunt smulse lucrurile in care ne puneam increderea. Noi o numim tragedie; Dumnezeu o numeste zi binecuvantata.

Binecuvantata pierdere care ma arunca in bratele lui Isus ca sa-mi fie alinata insingurarea. Binecuvantat faliment care ma face sa ma bizui pe resursele eterne si nu pe bogatii care au aripi si isi iau zborul. Binecuvantata suferinta care ma azvarle asupra puterii si tamaduirii nemaipomenite care vin de la Isus, Doctorul cel mare. Binecuvantata neizbanda a lucrarilor mele care imi arata, in fine, ca inutile sunt eforturile si vremelnice faptele mele cele mai bune. Binecuvantata prabusire totala a increderii de sine, caci acum Il am pe Cel Atoateimplinitor care a venit sa fie viata mea, intelepciunea mea, sfintirea mea, rascumpararea mea, si, mai presus de orice, neprihanirea mea.

(Miller, din cartea Insemnul regal, Smerenia, de Edwin & Lillian Harvey)

 

Smerenie prin aspiratie

Cand Hristos ni L-a aratat pe Dumnezeu, atunci omul n-a avut decat sa se ridice la plinatatea propriei staturi, iar apoi sa priveasca in sus, la infinitul de deasupra capului sau, ca sa se vada pe sine cat de marunt este. Si de fiecare data, adevarata cale spre smerenie nu este sa te apleci pana cand ajungi mai mic decat tine insuti, ci sa te ridici la adevarata ta inaltime care, pusa alaturi de o natura mai inalta, iti va arata cat de marunta este, in realitate, inaltimea ta cea mare.

Cea dintai este falsa smerenie, care se ocupa intotdeauna cu discreditarea naturii umane; cea de-a doua este smerenia autentica, aceea care se inalta mereu in dragoste si adorare, slavindu-L pe Dumnezeu.

Smerenia vine din nazuinta spre inalt. Daca, in toata istoria crestinismului, sufletele cele mai smerite au fost acelea care au privit cel mai mult in sus, daca astazi izbavirea de mandrie prosteasca a unui suflet se face nu prin dispretuirea implinirilor prezente, ci printr-o deschidere tot mai larga spre vastitatea posibilitatilor viitoare, daca ucenicul lui Hristos isi pastreaza sufletul plin de sentimentul micimii, chiar in truda cea mai grea pentru Hristos, dar nu printr-o tagaduire a staturii proprii, ci ridicandu-se la inaltimea maxima, pentru ca de acolo sa priveasca in sus, cu dragoste si teama sfanta, ca sa-L vada pe Dumnezeu dominand in infinitul de deasupra – atunci, cu siguranta, toate acestea caracterizeaza moralitatea care izvoraste din invatatura lui Isus, avand meritul singular de a fi rezolvat problema credinciosiei si a mandriei si de a fi facut posibila smerenia prin aspiratie.

(Philips Brooks)

Nimeni nu poate ramane mandru in prezenta lui Dumnezeu. Cine isi da seama de prezenta lui Dumnezeu, se vede pe sine cat este de marunt. Devenim importanti in propriii nostri ochi numai atunci cand pierdem intelesul atingerii divine in vietile noastre, cand ajungem sa-L vedem pe El ca pe un Dumnezeu de departe, care S-a distantat brusc de noi.

(Robert Cox)

 

Traind prezentul

 

 

Nu am nevoie sa-mi cunosc viitorul

Ce se intinde in fata mea,

Sau amanunte indepartate;

Ci am nevoie sa stiu care este urmatorul pas

Pe care il am de facut -

Urmatorul lucru care asteapta sa fie infaptuit.

Anii nenascuti care imi fac semne din departare

Nu sunt ai mei, ca sa mi-i apropii acum.

Sunt zamislita pentru a-mi trai prezentul

Si nu in viitor, sau in trecut.

Cunoasterea a ceea ce poarta cu ea o zi de maine

Ar fi impovaratoare acum pentru mine;

Si daca din nerabdare, curiozitate sau frica

Caut sa o descopar

Nu-mi va aduce decat mai multa tulburare.

La fel cum nisipul se scurge in clepsidra,

La fel si a mea viata, vreau sa o traiesc.

Intr-un an sunt milioane de secunde

Neincetat… cate una, fiecare la timpul ei.

Ca si masina care mergand are lumina,

Aratand doar urmatorii pasi din drum

Lampa Cuvantului imi va fi lumina pe a mea carare.

El ma inveseleste, ma indruma, ma fereste de pericolul ce-apare.

Descoperindu-I planul si vointa, a mea ambitie o voi lasa sa cada,

O sa ma rog si o sa muncesc, facand acuma totul cat mai bine cu putinta

Si avand incredere ca El Isi traieste, prin mine, a Lui viata.

(din Biruinta asupra grijilor, de Helen Jesze)

 

Nu perfect, ci in perfecta relatie…

Este o capcana gandul ca Dumnezeu vrea sa ne faca niste ‘specimene’ perfecte ale puterii Sale de a schimba oamenii; scopul lui Dumnezeu este sa ne faca una cu El. Miscarile perfectioniste tind sa puna accentul pe facptul ca Dumnezeu creeaza specimene de sfinti pe care sa ii puna in ‘muzeul’ Sau. Daca ai aceasta idee despre sfintirea personala, scopul ultim al vietii tale nu va fi Dumnezeu, ci ceea ce numesti marturia lui Dumnezeu in viata ta.Cum putem spune “N-ar putea fi niciodata voia lui Dumnezeu sa fiu bolnav”? Daca voia lui Dumnezeu a fost sa ingaduie suferinta propriului Sau Fiu, de ce nu ar ingadui-o si in viata ta? (Isaia 53:10) Ceea ce trebuie sa iasa in evidenta si sa Il reveleze pe Dumnezeu in viata ta nu este sa fii consecvent unei idei despre cum ar trebui sa fie un sfant, ci relatia ta reala si vitala cu Isus Hristos si devotamentul tau total fata de El indiferent daca esti bolnav sau sanatos.

Perfectiunea crestina nu este, si nu poate fi niciodata, perfectiune umana. Perfectiunea crestina este perfectiunea unei relatii cu Dumnezeu, care se adevereste chiar si in mijlocul aspectelor irelevante ale vietii umane.

O singura relatie conteaza cu adevarat, si aceasta este relatia personala pe care o ai cu Rascumparatorul si Domnul tau personal. Lasa la o parte orice altceva, dar mentine aceasta relatie cu orice pret, si atunci Dumnezeu Isi va implini planul Sau prin viata ta. Viata unei persoane poate avea o valoare nepretuita in planul lui Dumnezeu si poate ca aceasta este viata ta.

Eu sunt chemat sa traiesc intr-o relatie perfecta cu Dumnezeu, pentru ca viata mea sa starneasca in altii dorul dupa Dumnezeu, si nu admiratia pentru mine. Parerile mele despre mine ma impiedica sa-I fiu folositor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea sa ma faca perfect pentru a fi un ‘trofeu’ in ‘vitrina’ Sa; El ma aduce la acea stare in care ma poate folosi. Sa-L las pe El sa faca ce vrea cu mine.

(din Ce am mai bun pentru Cel Preainalt, de Oswald Chambers)